Descrierea departamentului

Departamentul de HR

Dacă privim liga noastră ca fiind un mecanism complex, putem spune cu ușurință că departamentul de HR este echivalentul rotițelor care stau la baza acestuia.

Departamentul de Resurse Umane asigură funcționarea în parametri normali a ligii, prin încurajarea creării relațiilor de prietenie, organizarea variatelor evenimente cu rol recreativ, recrutarea și asigurarea acomodării membrilor noi și organizarea team building-urilor. Deși toți voluntarii ligii sunt promți atunci când este nevoie de ei, membrii de la HR se remarcă în asigurarea bunei desfășurări a evenimentelor, fiind dispuși la orice oră să se mobilizeze pentru a acoperi necesarul de resursă umană.

Membrii departamentului se asigură în orice moment ca fiecare membru să fie la locul potrivit și ca mediul în care acesta lucrează să fie unul propice în atingerea potențialului maxim în timp util.

"Puterea de a fi tu însuți într-o lume care încearcă în permanență să te schimbe este una dintre cele mai mari realizări din viața ta."

Așa cum se vede și mai sus, echipa este mereu pregătită, chiar și dacă la orizont pare să vină și un război. Cum voluntariatul înseamnă să îi ajutăm pe alții, am și gătit pentru a ajuta copiii ce nu au o familie, să aibă un Crăciun cât mai fericit. Membrii departamentului s-au înarmat cu răbdare, forță de muncă, zâmbete și voie bună și așteaptă următorul eveniment.

Echipa este mereu deschisă la membrii noi și așteaptă cu nerăbdare să îi cunoască.